Contextul socio-politic actual este din multe puncte de vedere înspăimântător. Alegerile prezidențiale și rezultatul primului tur au dus la numeroase temeri, stări de confuzie și dezamăgire pentru unii, entuziasm pentru alții. Această situație ne-a împărțit în două tabere care, din păcate, ne vulnerabilizează și mai tare în fața unor influențe politice distructive.
Pe 24 noiembrie 2024, a avut loc primul tur al alegerilor electorale, Călin Georgescu și Elena Lasconi calificându-se în al doilea tur.
Din cauza neregularităților și încălcării legislației electorale, pe data de 6.12.2024 Curtea Constituțională a României a decis anularea primului tur al alegerilor.
Părerile sunt diverse, însă este important să respectăm aceasta decizie și să ne bucurăm de faptul că o problemă majoră care ar fi putut aduce grave consecințe democrației a fost ocolită.
Ceea ce nu s-a dizolvat, încă, este impactul pe care manipularea lui Călin Georgescu l-a avut asupra oamenilor care se revoltă, atribuindu-i acestuia rolul de „salvator” nedreptățit de autoritățile corupte care nu i-au permis să își ducă la bun sfârșit „planul onorabil de a salva și ridica poprul român”.
Am observat de-a lungul acestor zile numeroase femei care l-au votat, voiau să îl voteze și în turul II, considerându-l mai mult decât potrivit pentru funcția de Președinte, prezentabil și foarte inteligent.
Consider că într-un anumit punct al vieții noastre, atunci când uităm care sunt resursele noastre, ne pierdem încrederea în ceea ce putem realiza. Acest fapt ne aduce multă îndoială de sine, urmată de nevoia de a căuta în exterior un „supra-om” care să ne „salveze”, care să ne ajute și să ne împlinească visurile. Căutăm, poate inconștient, pe cineva care să reprezinte tot ce avem nevoie și să fie depozitarul încrederii și siguranței noastre. Așa ajungem să idealizăm un om care ne intuiește slăbiciunile foarte bine, permițându-i să ne influențeze și acapareze rațiunea și personalitatea.
Având în vedere că platforma care l-a adus în prim-plan pe domnul Georgescu este TikTok, a fost interesant de observat, în mod aleatoriu, căteva comentarii, la videoclipurile postate pe pagina sa oficială, în care este idolatrizat.
Referitor la femei în poziții de conducere, declarația dumnealui a fost aceasta, ridiculizând, în mod evident, eficiența acestora.
O femeie? Nu. Pentru că femeia are un alt rol în societate, nu de președinte. N-are cum să facă față. în fața femeii trebuie să te pleci, pentru că dă naștere la ființa omul, cum spunea Petre Țuțea. Și eu, și dumneavoastră tot din femeie ne tragem. Ca să fii pe această zonă de luptă aprigă nu-i de joacă. Asta nu poate să facă decât un bărbat, sprijinit de o femeie puternică.Este o diferență mare, gigantică, între feminitate, care este puterea femeii, și feminism, impusă de un occident degenerat, care nu a făcut altceva decât să distrugă cea mai mare putere din lume: femeia. Feminismul este o mizerie absolută.
Realitatea, însă, contestă spusele dumnealui învelite foarte armonios în „respectul deosebit” acordat femeii, căreia i se poate atribui doar rolul de mamă sau soție.
Așadar, un studiu realizat în 2019 de Jack Zenger and Joseph Folkman demonstrează că femeile devin lideri foarte competenți, dar ceea ce le oprește nu este lipsa abilităților, ci lipsa oportunităților. Mai mult, în 84% din compentențele evaluate frecvent, femeile au arătat că sunt mai eficiente. Acest rezultat nu anulează abilitățile bărbaților, însă este important să demontăm aceste convingeri bine împământenite care ghidează alegerile a numeroase femei.
„Femeile dictatorilor” de Diane Ducret tratează poveștile soțiilor celor mai notorii dictatori din istorie, evidențiind influența lor în politică, dar și viețile personale și felul în care acestea se percepeau în raport cu soții lor.
Cu toate că erau soțiile unor bărbați care aveau o foarte mare influență, limitând drepturile oamenilor, trăiau în umbra acestora, fiind profund marcate de violența psihologică la care erau supuse prin controlul acestor bărbați.
Deși capabili de acte de cruzime și violență din toate punctele de vedere asupra femeilor și nu numai, care au marcat istoria secolului al XX-lea, dictatori precum Adolf Hitler, Iosif Stalin erau adulați de urmăritoarele acestora, care îi ridicau la rang de salvatori, fiind iremediabil seduse și hipnotizate de ei.
Este important de observat cum oameni capabili de atrocități înfiorătoare asupra omenirii pot trezi în oameni admirație până la idealizare, până la a-și creiona viețile în funcție de sentimentele pentru aceștia.
Führer adorat
Statul piere tocmai fiindcă dumneavoastră lăsați femeile să piară. Dragă Hitler, femeile așteaptă un viitor mai bun…
(Emmy Hoffmann, Dresda, 1932)
Conform datelor prezentate în acest volum, Adolf Hitler a primit în anul 1933 peste 8.000 de scrisori de admirație. Anul următor, numărul acestora a ajuns la cel puțin 12.000, iar în 1941 a depășit 10.000. Este șocant și contrastant cum regimul nazist, responsabil de uciderea a milioane de oameni, a fost în același timp o sursă de venerare pentru Hitler. În carte este prezentată și o perspectivă psihanalitică, conform căreia această putere de seducție se materializa în visele acestor femei.
Orice s-ar întâmpla, viața mea vă aparține. Aș vrea să știu ce înseamnă acest lucru. Nu pot munci, fiindcă mă gândesc tot timpul la dumneavoastră.
[…] dragul meu Führer, omul cel mai pur și cel mai sublim, eu lucrez din toată inima, pentru dragostea dumneavoastră, dragul meu Führer, primul soldat și șef suprem al acestei superbe armate, generalul și strategul cel mai genial și grandios al tuturor timpurilor, cel mai mare genial șef de stat, cel mai mare german; numai pentru dumneavoastra, eroul cel mai stralucit, marele învingator de azi și dintotdeauna […] omul cel mai pur și mai sublim, eu lucrez din toată inima, pentru dragostea dumneavoastră entuziastă […]
În ciuda acestor declarații, viața alături de un astfel de om nu pare să reflecte meritele iubirii împărtășite în scrisorile pe care le primea. Eva Braun, cea care ajunge să-i fie și soție, trăia în umbra acestuia o viață izolată, care nu-i permitea să conștientizeze ororile comise de el și de regimul nazist. Mai mult decât atât, în ciuda iubirii și devotamentului față de Hitler, se simțea condamnată la nefericire și deznădejduită.
Iar ai venit!? Vii de fiecare dată la ore absolut imposibile, nu ești de niciun folos în încăperea asta, pentru moment. Furioasă, cu chipul împurpurat, ea ridică privirea, după care iese trântind ușa […] Abia atunci secretarul descoperă chipul Führerului. Un surâs cinic de satisfacție.
Lipsa de afecțiune, durerea continuă resimțită în timpul relației cu Hitler și indiferența acestuia au adus în sufletul Evei o nefericire care devenea insuportabilă cu trecerea timpului.
În ziua când împlinește 23 de ani, mai sumbră ca oricare alta, Eva își pierde orice speranță de a fi fericită. Nici Dumnezeu, nici Adolf nu par să-i asculte dorințele. Îi e rușine să o prezinte prietenilor lui. […] Pe 11 martie primește lovitura de grație. Eva își așteaptă iubitul în fața hotelului Carlton vreme de trei ore. Îl vede apropiindu-se, cumpărând flori. Și în tim ce ea tresare, observă lângă el o actriță de origine cehă.
Suferința Evei îi acutizează simțurile, determinând-o să conștientizeze că omul pe care îl iubea nu era demn de toate laudele pe care le primea. Însă ce se poate repara când unele decizii au fost luate deja?
Hitler nu-și ține promisiunile.
Ekaterina Svanidze, prima soție a lui Iosif Stalin s-au căsătorit în 1906 și cu toate că sentimentele ei erau puternice, putea conștientiza că nu a făcut o alegere care să-i simplifice viața.
Ea îl adora ca pe un Dumnezeu. Ideile lui, întreaga lui persoană îl încântă. Dar ea știe că are un temperament dur și că de acum înainte cauza lui va trece înaintea ei.
Căsnicia lor era definită, mai degrabă, de absența lui Stalin, care era întotdeauna interesat de politică, neglijându-și atribuțiile de soț. Deși a fost afectat de moartea ei, Stalin, în mod evident, nu era un soț atent la nevoile partenerei sau implicat cu adevărat
În deplasare, pentru a urmări ședințele Partidului Comunist Rus din exil, el uită că are familie. […] Kato se plânge tot mai mult de aerul poluat și înăbușitor din Baku. Este foarte slăbită: din cauza sugarului doarme puțin, se hrănește prost, […] Se pune diagnosticul: tifos. Kato suferă de febră mare, familia ei se teme de ce e mai rău. Stalin, care s-a grăbit să se întoarcă la activitățile lui revoluționare, nu are timp decât să mai asiste disperat la agonia ei. […]
Căsnicia cu cea de-a doua soție, Nadia, este marcată de tensiuni conflicte și suferință, care duc, în cele din urmă, la sinuciderea acesteia.
Ești un om imposibil! Ești un călău, asta ești! Îți chinui soția, pe propriul fiul, și tot poprul rus. […]
Soția lui Buharin povestețe înmormântarea tovarășei Nadia: înainte ca sicriul să fie închis, Stalin a cerut o clipă, a ridicat capacul și a îmbrățișat-o. La ce bun aceste săruturi? El a distrus-o.
Când vedem în candidații la Prezidențiale rolul de salvatori, ar fi ideal să ne întrebăm dacă nu cumva am fost manipulați de cuvinte, de discursul perfect sau de modul în care se prezintă aceștia. Avem tendința de a le atribui celor din jurul nostru valori desprinse din senzațional, dar suntem siguri că este așa? Atunci când suntem fermecați de cuvintele cuiva și-l considerăm capabil să realizeze orice, este important să ne oprim un moment și să trecem prin filtrul rațiunii informațiile. Am verificat toate sursele? Am pus la îndoială suficient de multe promisiuni? Cum ne putem perfecționa raționamentele pentru a alege în interesul nostru?
Umorul, precizia cu care sunt rostite cuvintele și ideile amețitoare exprimate cu hotărâre ne fac să credem că omul din fața noastră este ceea ce avem nevoie pentru a fi conduși sau ghidați. Este, însă, cu adevărat așa?
